N-aș fi crezut că o să mă văd vreodată pe scaunul unui salon, dar iată că am ajuns, nu pentru înfrumusețare, ci pentru însănătoșirea și întreținerea părului și a scalpului. Sună pompos, nu e ceva de care nu m-aș putea lipsi, dar a fost relaxant și chiar util.
Părul nu intră în lista mea de griji, în ideea că îl tund, îl spăl și cam atât. Mă tund intenționat cât mai scurt ca să nu trebuiască să îmi aranjez părul dimineața. Nu prea mă interesează șamponul pe care îl folosesc. Sunt conștient că mă las păcălit de campaniile publicitare și etichetele șampoanelor din comerț. Efectiv habar nu am ce conțin ele, sau ce ar trebui să conțină. Unele sunt ok pentru o perioadă, altele nu mi se potrivesc, etc Știți vorba aia.. schimbă șamponul.
Revenind la subiect, în Galați s-a deschis recent Glass Beauty House, care oferă diferite servicii de înfrumusețare, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Sunt servicii premium într-o locație nouă, modernă.
La capitolul bărbați veți găsi:
- Tuns păr și barbă
- Masaje capilare
- Tratamente pentru păr
- Îngrijire unghii, sprâncene și alte servicii conexe mai exotice
Pe mine m-a interesat în mod deosebit tratamentul de păr pentru bărbați care vine la pachet cu un masaj capilar din curiozitate și pentru că începusem să am mici probleme cu scalpul. Salonul se află în parcul de lângă Spitalul Copiilor. Fetele de la recepție sunt foarte primitoare, de pe mobilier abia s-a luat țipla, locul în sine îți ridică așteptările imediat ce intri pe ușă.
Conceptul Glass Beauty
Mai departe am fost invitat într-o cameră separată, cu un singur scaun și o singură persoană care mă aștepta parcă nerăbdătoare să-și completeze portofoliul și experiența cu încă un „pacient”. Ai parte de un tratament personalizat, poți discuta cu specialiști despre eventualele probleme pe care le ai și pe care vrei să le rezolvi, într-un mediu complet intim. Am cunoscut-o pe Iulia, hairstylist cu peste 14 ani de experiență, cu care am purtat o discuție plăcută și chiar instructivă despre păr, îndeosebi al meu.
Au trecut prin părul meu, într-o succesiune logică d.p.d.v chimic, substanțe pe care nu aș ști să le enumăr deși mi-au fost prezentate de Iulia. Am simțit doar mirosuri de levănțică, mentă, urzică și arbore de ceai. Toate acestea în deplină siguranță, desfăcute special pentru mine, într-un mediu steril, cu mânuși și toate cele. Pretty fancy.
Partea interesantă la aceste ședințe private, pentru că nu știu cum să le spun altfel, e că te poți relaxa fără întreruperi, fără zgomote aleatorii, fără uși, aparate de tuns, foarfece și e liniște completă. Sunteți doar tu și muzica ambientală. Tratamentul în sine e un masaj cu diferite substanțe, care au diferite roluri. Pun accentul pe masaj pentru că am stat o jumătate de oră la spălat pe cap, masaj capilar, masaj la gât și umeri, iar după o zi de stat la laptop mi-au prins excelent și cu siguranță mă voi mai duce.
Latura utilă
Prin acest tratament are loc o exfoliere a scalpului cu produse profesionale, care depășesc șampoanele din supermarket. Au trecut cam 2-3 săptămâni de atunci, am revenit la șamponul meu obișnuit, iar părul și pielea capului sunt încă fresh. It was pretty efficient.
De masaj și confort m-am convins pe loc și cu siguranță voi reveni. Am așteptat să mă conving și de eficiența tratamentului ca să nu vorbesc prostii, iar în final e un serviciu pe care îl recomand dacă vrei să te relaxezi, să ieși din rutină și să îți revigorezi părul. E un răsfăț pe care ți-l poți oferi singur, sau care poate fi oferit și primit fără probleme și sub formă de cadou.