Deși auzisem de la sfârșitul lui 2017 de Revolut, n-am avut răbdarea să mă documentez mai mult, să descopăr beneficiile și să îmi fac cont.
Pentru cei care nu știu despre ce e vorba, Revolut este un fel de „bancă” digitală care îți oferă un card de debit în peste 130 de valute și o super aplicație mobilă. Poți să îl compari cu un Paypal care îți oferă și un card fizic ca oricare altul.
A prins foarte bine datorită comisioanelor foarte mici și schimbului valutar extrem de convenabil.
Ca să îți faci cont trebuie doar să depui 50lei, bani pe care îi vei putea cheltui ulterior. Cardul standard mi-a ajuns gratuit în România, direct la ușă, în 10 zile. Dacă te grăbești poți să faci un cont premium, plătești și transport rapid și ajunge în câteva zile.
Fă-ți cont prin acest link și primești50 lei după prima depunere
Eu am folosit prima oară Revolut în Amsterdam, unde multe locații nu acceptă decât plata cu cardul. Acolo mi-am dat seama ce pierdusem până atunci fără Revolut. M-am gândit în special la țările care nu folosesc euro, iar pe la noi nu găsești să cumperi valuta respectivă.
Toate plățile în Amsterdam le-am făcut prin Revolut, la hotel, la metrou, la obiectivele turistice, mâncare, etc
De fapt, în călătorii și în plățile online în valute străine vei vedea cu adevărat beneficiile Revolut.
Ce faci cu Revolut?
În primul rând faci plăți la un schimb valutar aproape identic cu cel al BNR, mult mai bun decât cel al băncilor:
- plătești la orice comerciant care acceptă carduri VISA sau Mastercard
- plăți online în orice valută, plăți online recurente
- retragi bani de la bancomat în anumite limite în funcție de planul contului tău Revolut
În al doilea rând folosești o super aplicație mobilă prin care:
- ai un istoric super detaliat al plăților, încasărilor
- transferi bani instant prin numărul de telefon prietenilor care au cont Revolut
- împarți o notă de plată cu prietenii
- îți faci bugete, stabilești categorii de plăți, etc
- controlezi cardul, îl blochezi, schimbi pinul, setezi limite, activezi plăți contactless + alte chestii de securitate
- faci asigurări, tranzacționezi crypto, economii și altele
Cum pui bani pe Revolut?
E foarte simplu, prin plată online, faci top-up direct din aplicație. Adaugi cardul tău și faci o plată obișnuită.
Securitate 100% ?
Față de un card obișnuit ai mai multe beneficii datorită aplicației. Pe lângă blocarea cardulului, schimbarea PIN-ului, poți oricând să activezi și să dezactivezi instant plățile contactless, retragerile de la ATM, plățile online fără probleme.
În schimb, aplicația poate să pice și cardul devine inutil, banii dispar în neant. Nu există contract, nu există fizic banca , suportul telefonic este foarte limitat.
Dar hai să nu ne mințim. E o aplicație software, orice se poate întâmpla, dar până și băncile clasice mai au probleme din când în când. Au fost mici probleme și probabil vor mai fi, dar se investește mult și nu cred trebuie să ne facem griji.
Eu nu mă îngrijorez de un eventual colaps, țin sume mici pe card, cât știu că voi consuma în perioada următoare, încarc instant prin homebank dacă e nevoie.
În concluzie
După cum spuneam și în titlu, îmi pare rău că l-am descoperit așa târziu. Acum îl recomand prietenilor și vi-l recomand și vouă dacă faceți plăți în alte valute, sau călătoriți des.
Momentan nu îl folosesc atât de des încât să îmi fac cont Premium, dar nu exclud în viitorul apropiat.
Sunt curios cum o să se dezvolte Revolut, voi actualiza articolul pe măsură ce îl voi folosi mai mult și voi avea diverse experiențe cu el.
6 Comments
Mi-a făcut cu ochiul o vreme Revolut, dar am decis să apelez la Neteller, aveau puneau la dispoziție și carduri virtuale, dar mi-au oferit și un card MasterCard fizic gratuit care a sosit în mai puțin de o săptămână.
Acum văd că s-a cam stricat treaba cu cardurile virtuale, nu mai poți face câte vrei și când vrei (erau numai bune pentru a efectua plăți online pe site-uri mai dubioase), iar, mai nou, văd că nu mai pot plăti online nici cu cardul fizic, deși ar trebui …
Poate că am să iau în considerare un card Revolut, cu toate că nu cred că voi avea avantajul oferit de Neteller, acela de a putea alimenta cardul cu vouchere cumpărate de la orice automat de plăți sau prin centrele PayPoint, fără a-l conecta la un cont bancar real existent.
Sincer să fiu n-am auzit până acum de Neteller.
[…] board games pe care le recomand Am început să folosesc Revolut. Cam târziu. Bagajul nostru tehnologic pentru călătorit […]
[…] Zlot ~ 1.1 Ron, așa ca e ușor de calculat. Nu am avut niciun Zlot la noi, am plătit peste tot cu Revolut și am scos de la un bancomat câțiva zloți să avem pentru bacșiș și pentru orice […]
Cum aflu pinul la card Revolut.Cardul trebuie să mi vină.multumesc.Vruiam să știu cum afku pinul cardului.
Salut. În aplicație îl gestionezi.