Am fost invitat azi la o oră pe radio în compania băieților de la Radio Bună Ziua Galați și m-am distrat pe cinste. E caterincă și la radio. Stau și mă gândesc ce a fost în trecut radio-ul, pe când era principala sursă de informare, și cum a fost înlocuit în timp de televiziune. E clar că omul trebuie să vadă cu ochii lui ca să creadă, dar în principiu cred că audiența de la radio este mult mai fidelizată decât cea de la TV.
Ne-au fost pregătite câteva provocări și a fost amuzant, aproape că nici nu am realizat că ne urmărea cineva (în schimb trebuia să fiu atent să vorbesc în microfon). Am vorbit despre VINEri, l-am obligat pe Ion să facă beatbox în direct din tren prin telefon :)) și am pornit o campanie prin care să îi cautăm prietenă lui Adi. Avem câteva filmări, poate o să apară și un filmuleț.
E fain, din ce văd și pe rețelele de socializare se pare că radioul începe să își recapete din drepturi, am credința (așa să ne ajute Dumnezeu) că o dată și o dată o să se sature lumea de cancan, Acces Direct, Măruță și ce mai e pe la TV. În plus, oamenii de radio interacționează mult mai ușor cu ascultătorii și asta reprezintă un mare avantaj. Pe cealaltă parte, ascultătorii par că se simt mult mai confortabil să vorbească cu persoana din spatele microfonului dintr-un studio de radio, cel puțin așa văd eu lucrurile.
Aproape Off Topic – Mi-am adus aminte de acum vreo 12 ani când foloseam winamp-ul pe post de radio și puneam link-ul la status pe Yahoo Messenger ca să asculte prietenii. Eram șmecher, aveam propriul meu radio online. Mai știți?
O dupamiază plăcută vă urez.