Am găsit pe Facebook un eveniment care mi-a atras atenția.
Concursul „Brad-Engineering” celebrează Crăciunul și contribuie la promovarea capacității creative și a abilității de lucru în echipă a studenților și elevilor. Este organizat de Asociația Absolvenților Facultății de Mecanică din Galați (AAFMG) împreună cu Facultatea de Inginerie și se pare că a ajuns deja la a 3-a ediție.
Concursul va avea loc în incinta Facultății de Inginerie, str. Domnească 111, holul corpului D, parter.
Înscrierile s-au terminat deja, iar echipele participante trebuie să creeze câte un brad neconvențional, din orice le trece prin cap. Brazii creați vor fi donați către grădinițe, școli, licee sau cămine de bătrâni. Cei care doresc, pot să achiziționeze brazii direct de la echipele de studenți sau elevi, putând aprecia astfel realizările lor.
Concursul presupune parcurgerea a două etape: Realizarea și expunerea brazilor neconvenționali şi donarea sau licitarea exponatelor.
În ziua de 11 Decembrie 2017, orele 10:00 – 20:00, creaţiile echipelor participante vor fi aduse la Facultatea de Inginerie, str. Domnească 111, holul corpului D, parter, pentru a se amenaja expoziția. Lansarea oficială a concursului va avea loc în cadrul unei festivități, în ziua de 12 Decembrie 2017, începând cu ora 12:00.
Acordarea premiilor se va face pe data de 14 Decembrie 2017, ora 14:00, în mod festiv, la Facultatea de Inginerie, str. Domnească 111, holul corpului D, parter, cu participarea autorilor, susținătorilor, invitaților și reprezentanților mass-media.
Calendarul concursului:
– 11 Decembrie 2017, între orele 10:00 – 20:00, amenajarea expoziției în corpul D la parter;
– 12 Decembrie 2017, începând cu ora 12:00, va avea loc lansarea expoziției;
– 13 Decembrie 2017, între orele 12:00 – 16:00, se va desfășura jurizarea;
– 14 Decembrie 2017, la ora 14:00 are loc premierea;
– 18 Decembrie 2017, între orele 14:00 – 18:00, licitația;
– 19 Decembrie 2017, între orele 12:00 – 16:00, mutarea brazilor.
Dacă nu ajungeți la expoziție, puteți urmări pagina de Facebook Brad Engineering. Eu cu siguranță voi trece pe acolo și voi reveni cu poze ale brazilor creați. Și așa nu am brad pentru Crăciun, cine știe ce găsesc pe acolo.