Am fost invadat de o multitudine de trailere, melodii, articole, păreri, înjurături, crize existențiale legate de acest nou trend care se numește Fifty Shades of Grey. Efectiv, toată lumea vorbește atât de mult despre filmul ăsta încât am impresia că l-am văzut deși nu l-am văzut.
Nu o sa discut conținutul cărții sau al filmului pentru că în primul rând nu îl cunosc și în al doilea rând nu sunt amator de lectură. În schimb o să comentez pe seama elementelor de marketing din jurul acestui „brand”.
Investiția de 40 de milioane de dolari a producătorilor este incomparabilă cu cele peste 240 de milioane de dolari scoși în primul weekend în toată lumea din vânzări de bilete. Este cel mai bun debut de film din 2015 si al 21-lea din istorie. Mai important, este cel mai bun debut din istorie pentru un film interzis minorilor (deci va trebui să ne obișnuim cu ele în cinema).
Deci, cum a reușit un film cu nota 4 pe Imdb să depășească categoric în popularitate filme precum American Sniper sau The Imitation Game lansate în aproximativ aceeași perioadă și probabil infinit mai bune din punct de vedere artistic?
Un mare avantaj ar fi cartea care s-a vândut în 100 de milioane de exemplare în ultimii 2 ani, dar și American Sniper are carte lansată. Pe lângă carte, Fifty Shades of Grey a beneficiat de un e-book online gratuit, iar acesta este un mare avantaj într-o eră a tehnologiei.
Dacă tot veni vorba de tehnologie și de trenduri, am observat cum foarte multe persoane, printre care și celebrități (cu mulți followers) au postat pe rețelele de socializare diverse poze cu ei citind cartea:
Poate trailerul a fost difuzat de mai mult timp în cinema, dar cu siguranță măsura care a avut cel mai mare impact în strategia de marketing a producției a fost amânarea lansării filmului din Octombrie 2014 tocmai pe 14 Februarie 2015, de Valentine’s Day. Și într-adevăr, aproximativ 70% din cei care au cumpărat bilete la film în weekend-ul lansării au fost de sex feminin.
Nu doar casa de producție a filmului și autoarea cărții s-au bucurat de popularitatea acestui brand. Foarte multe companii și-au dezvoltat campanii întregi de marketing pe marginea acestuia. De exemplu:
Un shake de proteine
Un party Game
Un Teddy Bear
Până și Walmart a avut o promoție specială bazată pe Fifty Shades of Grey
Toate acestea reprezintă o „promovare naturală” fără prea mult efort din partea producătorilor. Lumea postează pe Facebook, pe Twitter, oriunde. Mai amuzante mi s-au părut pachetele speciale de o noapte la hoteluri pe tema Fifty Shades of Grey.
Site-ul este modest și nu prea optimizat, dar probabil nu i-a interesat în mod special pentru că pagina oficială de Facebook a filmului are peste 9 milioane de like-uri iar pagina de Twitter aproximativ 500k Followers și o medie de 1000 retweets per tweet.
Graficul arată cum ziua cu cel mai mare engagement pe Twitter nu a fost ziua lansării ci Duminca cu Super Bowl de 1 Februarie.
Până la urmă, subiectul filmului a fost și este în centrul atenției, lumea a fost incitată și interesată de „poveste”, da..da. Toți s-au văzut liberi să își spună părerea fără rușine, că doar așa e în film. Totul este controversat și a stârnit multe spirite, iar filmul s-a bucurat din plin de promovare în mediul offline, dar mai ales în mediul online prin social media. Mai rămâne doar să urmărim rata natalității peste 8, 9 luni de acum.