Din categoria nunți (subiect stăpân al conversațiilor celor de vârsta noastră) – flori, decor, tort și dulciuri.
Eu sunt Claudia și având în vedere că eu am fost jumătatea din cuplu care s-a ocupat mai mult de decor, mi s-a atras atenția că aș fi mai în măsură să scriu despre asta.
Am început pregătirile cum făceau și mamele noastre la vremea lor. Am făcut capătul la Pinterest. După elaborarea board-urilor corespunzătoare am contemplat ideea de a-mi face singură decorul (fiind și eu, ca și altele, victima minciunii „asta îmi iese și mie”). Nu vom ști niciodată.
Am apelat la ajutorul Top Event. Am colaborat cu Bianca, o super tipă pasionată de munca sa.
Știu, vrem ceva clasic, simplu, elegant (clar venit din raiul Pinterest), dar nu culorile alea, nu florile alea, nu decorul ăla. Ca să nu o înnebunesc pe Bianca, i-am dat share la board-uri (un fel de telepatie).
Dacă trebuia sa dau un test din materia flori, decor pentru nunți și altele asemenea, nu luam nota de trecere. Am fost întrebată la un moment dat care e tema nunții.
Pentru cei care urmează facă pasul cel mare, respectiv să organizeze petrecerea nunții, ar fi util să stabiliți o paletă de culori și, măcar în mare, ce decor vă place. În general e nevoie de lumânări, un buchet pentru mireasă, unul pentru nașă, un decor pentru intrare, unul pentru prezidiu (masa mirilor, cu plăcere) și pentru mesele invitaților. Am mai auzit vorbe despre suport de lumânări și covor roșu la intrare, dar nu confirm utilitatea lor.
Am stabilit o întâlnire cu Bianca (cam cu jumătate de an înaintea nunții) la care a participat și jumătatea din cuplu care s-a ocupat mai puțin de decor, și am discutat despre locație și cele necesare. Am avut maxim trei asemenea întâlniri, în rest comunicând pe WhatsApp și prin telepatie.
Acum, fiind o doamna, și nefiind elegant să vorbesc despre bani, spun în mare cum stă treaba. Tânărul (sau nu, love is love) cuplu stabilește de acasă un buget pentru lumânări, flori, decor și persoana de la organizare spune ce se poate face și ce nu. Există flexibilitate, în sensul că poți renunța la un lucru în favoarea altui lucru. E o chestiune de comunicare și compatibilitate.
În afară de elementele menționate mai sus am mai avut:
Pe mese am avut mici chestionare pentru invitați, unde i-am rugat printre altele să ne lase sfaturi pentru căsnicie și idei de nume pentru copii (am rămas cu multe amintiri amuzante).
În aranjamentele de pe mese am avut poze cu noi din copilările, de la diferite vârste.
Având masterul luat în Pinterest am folosit și ideea papucilor (pentru fetele pline de speranță care și-au facut intrarea pe tocuri și care au fost lovite de cruda realitate – eu).
Am zis că trebuie să am și eu clasicele poze cu artificii, asa că am formulat cerere și în acest sens. Atenție! Foarte important! Artificiile se aprind cu foc! Focul este produs de chibrituri și brichete! Pregătiți-le din timp!
Pentru cei ce urmau a petrece cu mult spor am pregătit hangover kits, pungi cu leacuri străvechi, Bake rolls cu sare, Schwepps și aspirină efervescentă.
Am pus în băi coșuri cu obiecte necesare în caz de urgențe ca dresuri sau unghii rupte, gene dezlipite sau alte catastrofe naturale.
Pe post de mărturii am pus bilete la Loto 6 din 49 cu numere random pentru fiecare invitat. N-am știut cine ce bilet a primit, dar știm că au fost 3 bilete câștigătoare cu 3 numere.
Tort și candy bar
Pentru tort și candy bar am apelat la Cofetăria Cool Chocolate din Brăila. Totul a fost foarte bun, iar prețurile ok (inclusiv transportul din Brăila). Recomandarea a venit din partea Top Events, iar eu recomand mai departe.
Am programat telefonic o întâlnire și am anunțat ce combinații de blat și cremă mi-ar plăcea. Au fost pregătite mostre, le-am gustat, ne-am hotărât și am stabilit toate detaliile împreună cu cei de la cofetărie. Cei de la Cool Chocolate și fetele de la Top Event colaborează, așa că aici s-a oprit contribuția mea. Este important să întrebați la local dacă au unde să țină tortul la rece. Tortul nostru a fost livrat în jurul orei 02:00 și plătit tot atunci, a stat cam o ora până a fost sacrificat.
Mai multe poze:
Per total sunt mulțumită de decizia de a „pasa” problema decorului Biancăi, care a dat dovadă de multă răbdare, profesionalism și entuziasm. Pentru mine (=1/2 control freak) a fost relativ ușor să las lucrurile în mâinile ei când am văzut pasiunea și creativitatea de care dă dovadă. E revigorant să vezi oameni pasionați de ceea ce fac.
Poze realizate de Ciprian Neculai.
Dacă aveți întrebări, vă rog să le lăsați în comentarii.