Citeste aici despre ediția 2019 a Galei comunității gălățene.
Fundația Comunitară Galați organizează pe 28 noiembrie 2017 un eveniment prin care promovează inițiative sociale, activitățile ONG-urilor din oraș, a companiilor și instituțiilor care sprijină proiecte cu impact local și mulți alți oameni fac lucruri bune în comunitate.
Cei nominalizaţi pot fi votaţi până pe 23 noiembrie 2017, ora 00.00. Toate nominalizările pot fi găsite pe site la meniul Nominalizati. Votul tău contează!
Evenimentul poartă numele de Gala Comunității Gălățene și este efectiv un eveniment de recunoaștere și mulțumire față de gălățenii implicați activ în comunitatea orașului. Gala Comunității Gălățene premiază schimbarea în bine.
Eforturile făcute de gălățeni, companii, ONG-uri și instituții publice pentru dezvoltarea comunității locale și pentru implicare socială vor fi puse în lumină și recunoscute public pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Seara va fi una inedită în care faptele bune, inițiativele sociale și proiectele din comunitate vor putea fi apreciate, una în care comunitatea se va regăsi și se va recunoaște.
Oricine poate nominaliza pe oricine, trebuie doar să îți faci cont pe site-ul galacomunitatiigalatene.ro și prin completarea unui formular, vei putea propune persoane sau proiecte pentru categoriile disponibile. Regulamentul îl găsiți aici, cu toate detaliile de care aveți nevoie.
Categoriile pentru care se pot face nominalizări începând cu data de 4 septembrie 2017:
- Impact în comunitate,
- Istoria și cultura Galaților,
- La început de drum,
- Cu și despre tineri,
- Coordonatorul de voluntari,
- Voluntarul anului,
- Campanie de strângere de fonduri,
- Colegul implicat,
- Fundraiser profesionist sau amator,
- Responsabilitate Socială,
- Intervenție comunitară,
- Companie implicată în comunitate.
De asemenea, gala este atât un eveniment de stimulare a responsabilității sociale în comunitatea gălățeană, cât și unul prin care toți participanții vor putea schimba viața unor tineri din județul Galați contribuind prin intermediul unei donații la Fondul de Burse al Fundației Comunitare Galați.
Proiectele vor fi jurizate de reprezentanți ai societății civile și ai ONG-urilor gălățene, membri reprezentativi ai comunității, manageri ai unor companii locale, jurnaliști, profesori sau bloggeri.
Deși faptele bune nu sunt făcute pentru premii și diplome și probabil sunt multe persoane care nu vor păși în lumina reflectoarelor, mi se pare benefic că evenimentul va aduce împreună persoane cu aceeași mentalitate, iar de aici nu pot ieși decât lucruri bune. Pentru mai multe informații despre eveniment și despre proiectele înscrise în competiția din acest an puteți accesa site-ul evenimentului www.galacomunitatiigalatene.ro