Azi ne-am strâns 12 persoane pentru un meci de paintball. Nu a fost prima dată și cu siguranță nici ultima. Vremea a ținut cu noi, soarele a fost acoperit de nori, vântul adia cât să nu devieze prea mult bilele. Așa că a fost o partidă de paintball pe cinste.
Organizatori:
Pentru mobilizare responsabil a fost Nicolae, un rând de mulțumiri, iar pentru echipamente și accesorii, cei de la SDG Paintball, pe care îi găsiți și pe Facebook SDG Paintball Galați-Brăila. Am jucat de mai multe ori cu ei, echipamente noi, băieți de treabă. Recomand chiar și pentru activități de team-building, am înțeles că dispun de un număr mai mare de echipamente acum. Dacă vreți să jucați un paintball în Galați îi puteți contacta telefonic la 0744 206 956.
Regulile jocului îți sunt explicate la fața locului. E un joc de onoare, în care trebuie să recunoști când ești lovit. E un joc fizic în care depui mult efort, alergi, te ghemuiești, mergi târâș, sari, în timp ce urmărești să îți elimini adversarii. Prin cască se respiră mai greu, dar nu poți să o dai jos. Loviturile pot lăsa mici vânătăi, dar nimic periculos cât timp respecți regulamentul. Până la urmă e un joc.
Locația:
Noi am jucat în drum spre Giurgiulești, la o clădire dezafectată cu câteva anexe, care a fost transformată într-un teren rezonabil de paintball. Știu însă că sunt mai multe locații disponibile, una pe la Tirighina și încă una în pădure pe la Gârboavele.
Adresa:
Imagini de la locație:
Prețul:
Toată distracția a costat 40 lei de persoană și a inclus salopeta, casca și arma obligatorii, vestă și mănuși opționale. În această sumă au fost incluse și 200 bile care dacă nu te crezi Rambo, îți ajung pentru vreo 7-8 jocuri, cam 2 ore de distractie
Vă mai las cu câteva imagini: