Titlul e mesajul care mi-a confirmat înscrierea la ediția 2018 a Semimaraton Galați. E a 3-a ediție la care voi alerga și va trebui să mă autodepășesc pentru că s-au schimbat puțin regulile.
Pe 27 mai 2018, la Galaţi se va desfășura o nouă ediţie a evenimentului sportiv de alergat și susţinut cauze umanitare Semimaraton Hervis Galați 2018.
Semimaraton Galați este cea mai puternică platformă de strângere de fonduri prin alergare din orașul nostru. Mecanismul este foarte simplu. Grupurile de inițiativă și organizațiile nonguvernamentale propun proiecte care pot îmbunătăți comunitatea, le înscriu în competiție apoi, gălățenii își aleg câte un proiect pe care vor să îl susțină pentru a fi implementat și se înscriu ca alergători sau ambasadori ai cauzei respective. Strângerea de fonduri poate avea loc și anterior evenimentului iar în ziua dedicată competiției se aleargă pentru susținerea proiectelor. Evenimentul aduce împreună ONG-urile locale, beneficiarii acestora, prieteni, familii, echipe, companii, reprezentanți ai instituțiilor publice, gălățeni plecați din țară, donatorii, și potențiali donatori care văd că lucrurile se mișcă, că împreună suntem Galați transformand comunitatea implicand resursele și potențialul uman local. Sursa
Probele la care te poți înscrie dacă vrei să alergi
- Semimaraton Hervis – 21 km 08:45
- Cros Winmarkt – 10.5 km 08:45
- Ștafetă OneGym – 4 x 5 km 08:45
- Cursa populară 09.30
- Cursa copiilor nr.1 10.00
- Cursa copiilor nr.2 10.30
- Cursa copiilor nr.3 11.00
Pentru că cei 5km de la Ștafetă nu sunt o provocare pentru mine, iar cei 21 de la semimaraton depășesc obiectivele mele personale, m-am înscris din nou la Cros.
Traseul pentru Cros s-a mărit la 10.5 km, față de cei 7 din anii trecuți. Asta înseamnă o nouă provocare pentru mine. Acum 2 ani, la prima mea participare, m-am dus fără să fi alergat vreodată 7km, iar anul acesta va trebui să trag de mine 10 km, în condițiile în care, din nou, nu am alergat niciodată atât de mult.
Traseul
Începe de la Modern, urcă spre Strada Gării, apoi înapoi spre faleză, faleza dus-întors cu ocol de fiecare dată la parcul Viva și înapoi la Modern.
Cauzele pentru care poți alerga
Câteva informații despre cauze. Nu contează ce cauză susții, cât timp participi, nu?
Mobilitate și viață independentă
Echipa Motivation Romania își propune să strângă fonduri pentru participarea a 5 persoane utilizatoare de scaune rulante din județul Galați.
Sterilizarea câinilor cu/fără stăpân
Proiectul propus de Asociația „Ajutați-l pe Lăbuș” Galați vizează sterilizarea unui număr de 10 câini pentru prevenirea apariției unui număr de 360 de câini într-un an.
Muntele, noi experiențe și provocări pentru copiii nevăzători!
Acest proiect reprezintă materializarea dorinței copiilor nevăzători de a avea parte de noi experiențe în natură care să le ofere posibilitatea de a dovedi că nu există limite.
Proiectul „Grădina poveştilor” vizează amenajarea unui spaţiu de joacă la Grădiniţa nr. 24 din Galaţi.
Aleargă alături de „FAMILY HOPE AUTISM”
Fiecare copil merită şansa de a atinge potenţialul maxim şi fiecare părinte are dreptul la speranţă.
Cauza din această ediție pentru care Cristian Onofrei va alerga are ca scop recuperarea medicală a unui băiețel de 12 ani care a suferit, împreună cu familia lui, un grav accident de mașină.
Susține educația și emoția anilor de liceu
Prin acest program ne propunem să sprijinim generațiile viitoare de tineri care, prin aportul lor, pot dezvolta economic și cultural comunitatea din care fac parte.
Hai cu noi pe munte!
Prin acest proiect se vizează concret livrarea a 5 traininguri legate de turism, pericole și conduită unui grup de 25-30 de tineri.