Astăzi mi-am făcut cont pe Instagram. Mare lucru nu e, sign-up with Facebook și cam atât. Nu am făcut asta până acum pentru că eu nu prea sunt cu pozele, Instagram nu este top of the list în social media din România, dar din curiozitate am decis să încerc.
Mi-am adus aminte cu plăcere de momentul când mi-am tras net, chiar nu mai știu prin ce an, dar cu mult înainte de termenul de social media. Toată ziua eram pe mIRC, ba chatuiam, ba jucam trivia, era înainte de vremea când a devenit „mess-ul” (Yahoo Messenger) la modă. În afară de asta si jocuri, calculatorul nu mai avea nici o funcționalitate la vremea aia. Cred că ăsta a fost primul meu contact cu o aproape „rețea de socializare”.
Apoi a apărut hi5, cred că eram clasa a 8-a sau a 9-a, acum vreo 10 ani. Era nebunie, albume, poze, cereri de prietenie, comentarii. Am intrat acum pe hi5.com și nu seamănă absolut de loc cu ce îmi aduc eu aminte. Tot grupul de prieteni era pe hi5, fiecare aveam poze care mai de care mai șmechere, aș putea zice chiar cocălărești. Și atunci ne făceam selfies, erau cool, dar nu le spuneam așa. Îmi aduc aminte îndeosebi de pozele în oglinda din baie :)) care apăreau frecvent ca poze de profil.
Anyway, ce m-a marcat cel mai tare pe hi5 a fost jocul Barn Buddy, pe care îl jucam în disperare.
Mă bufnește râsul când îmi amintesc că ne trezeam toți la ore aleatorii în noapte să ne culegem recoltele, să nu fim furați. Probabil cel mai addictive joc din viața mea, sigur l-ai jucat și tu. Ne îmbrânceam în sala de informatică, sau la plecarea acasă pentru că nu aveam la dispoziție laptopuri sau smartphones.
Eram atât de dependent încât a fost o perioadă în care a picat hi5-ul, sau nu mai mergea jocul și mi-am făcut cont pe Facebook. Era prin 2009, când începea să devină popular. Așa am făcut trecerea la cea mai populară rețea de socializare din prezent. Inițial nu mi s-a părut cine știe ce, erau cam aceleași features ca pe hi5, până la un moment dat când a devenit și el o dependență.
După Facebook, a urmat în urmă cu câțiva ani LinkedIN, dar aici treaba e mai business, mai mult ca un CV. Dar e super fain pentru că interacționezi cu oameni care au aceleași interese ca tine din punct de vedere profesional. Plus că se dezvoltă din ce în ce mai mult și devine popular peste tot.
Tot în perioada cu LinkedIn, mi-am făcut și cont pe Twitter, dar nu mi-a plăcut, erau foarte puțini utilizatori din România pe Twitter, nu prea am înțeles cum stă treaba, nu îl foloseam cu scop personal. Cam de un an, am început să fiu activ și aici, s-a schimbat situația, cam toți bloggerii sunt activi pe Twitter, sunt subiecte interesante, devine popular și sper să nu se oprească aici.
Mai vreau să menționez si Google Plus, toți cu cont pe Gmail, avem și profil de GPlus, doar că nu l-am luat în calcul. Are o super grafică și funcționalitate, dar foarte puțini useri activi, eu nu folosesc mai deloc, poate trece și el prin același proces ca Twitter.
Mă uit acum în trecut, dependența asta de socializare a fost mereu prezentă și alimentată de câte o rețea de socializare. Ar fi interesant să aflu cât timp am petrecut frunzărind pe rețelele de socializare până acum.
Cam asta e experiența mea în rețelele de socializare. Revenind la Instagram, contul meu este panabogdanro, încă nu am pus nici o poză, dar începe să îmi placă.
2 Comments
mIRC is still rockin’ baby :)) mIRC4Life :))
Da, dar au rămas doar veteranii.