
Fuel Box este un serviciu premium de food delivery din Galați, cu un twist. Adică livrează meniuri pentru toată ziua gătite cu gândul la o alimentație sănătoasă și la numărul de calorii consumate.
Încerc următoarele două săptămâni Fuel Box și ulterior o să trag niște concluzii, dar până atunci, listez câteva din lucrurile pe care le-am descoperit.
- Meniul e predefinit, adică tu nu îți alegi mâncarea pe care o primești. Ce poți să alegi e numărul de calorii pe care vrei să îl consumi. Defapt, sunt câteva tipuri de Fuel Box din care poți alege, inclusiv pentru vegani și vegetarieni. Vezi aici ce conțin.
- Curierul vine dimineața, cu mâncarea pentru toată ziua, în intervalul pe care îl alegi tu când plasezi comanda. Nu poți să comanzi pentru ziua de mâine, ci începând cu poimâine. Nu se livrează în weekend.
- Mâncarea este ambalată în caserole individuale, poți să iei ușor caserola cu prânzul la birou.
- Clar te scutește de cumpărat alimente, gătit, spălat vase, asta dacă pentru tine sunt o povară.
- Se achită ramburs, integral, în prima zi.
Scriu acest articol după prima zi și mâncarea a fost chiar gustoasă. Cu Logic Box de 1800kcal m-am săturat fără să gust și altceva. Am mâncat un fel de chec la micul dejun, pui cu legume la prânz și o mâncare de fasole cu mămăligă la cină. Am avut și o mică gustare cu iaurt între mese.
Nu am înțeles exact ce se întâmplă dacă ai intoleranțe, alergii la anumite produse, sau pur și simplu nu le consumi. Am fost întrebat de alergii, dar nu e cazul meu. O să aflu și cât sunt de mofturos la mâncare pe calea asta.
E o surpriză ce urmează să mănânci mâine și e interesant, am înțeles că e varietate de mâncare timp de 21 de zile, deci nu mănânci același lucru de 2 ori într-o lună.
Mănânc și revin pe subiect.
3 Comments
Cât costă serviciul ăsta lunar? Pare interesant, mai ales pentru persoanele care nu au timp.
Diferă de la pachet la pachet. Poți întra pe site să verifici. E destul de scump, dar depinde de ce mănânci de obicei și cât cântăresc pentru tine beneficiile oferite de serviciu.
[…] scris care-i treaba cu Fuelbox când am început să mănânc și multă lume a fost curioasă cum e mâncarea, dacă mă satur, […]