Acesta este primul articol pe care îl scriu folosind noul editor din WordPress 5 și nu mă pot hotărî încă dacă îmi place sau nu. Cert e că noua interfață de adăugare/editare a articolelor și paginilor în WordPress a fost schimbată complet folosind editorul Gutenberg.
Am actualizat blogul la noua versiune imediat ce a fost disponibilă și am reușit să o fac fără probleme, la o primă vedere. Pluginurile sunt compatibile, tema e compatibilă, widget-urile, shortcode-urile și articolele sunt neschimbate. Cred că totuși mi-a afectat cumva fonturile, voi verifica. Menționez că rulam ultima versiune de WordPress.
Atenție! Înainte de update, e foarte important să îți iei măsuri de siguranță, mai exact să faci un backup complet al site-ului.
Ce aduce nou WordPress 5.0
Pe lângă micile update-uri de securitate, small fixes, bla-blauri care nu interesează pe nimeni în acest moment, WordPress 5.0 aduce 2 chestii noi majore:
- Noul editor, despre care sunt multe de zis, dar pe scurt este o variantă light, built-in și gratuită de page builder precum cele cu care suntem obișnuiți: Visual Composer, WPBakery și altele.
- Tema Twenty Nineteen, pe care o puteți previzualiza aici.
Deja încep să mă obișnuiesc cu noul editor și nu pot să zic că nu-mi place. Hai să discutăm mai îndeaproape despre el.
Video-ul de prezentare:
OK, e cam exagerat video-ul. Gutenberg nu face chiar tot ce e acolo, defapt nu prea se apropie, dar ideea contează.
Ce e cel mai evident și din video, conținutul e împărțit în blocks, elemente care ar trebui să ne ajute să conturăm o pagină sau un articol mult mai creativ și mai ușor. Unele sunt chiar interesante.
Ies la rampă blocurile de tip coloane și tabel, care oferă perspective noi de scriere într-un mod foarte ușor.
O coloană
A 2-a coloană
A 3-a coloană
Blocuri interesante de tip Widget precum articole recente, categorii, arhive.
- +50 site-uri cu imagini gratuite pentru site-uri, bloguri și social media. Update 2024.
- One-Man Show cu Radu Pietreanu la Galați
- Cum își petrec românii timpul online? Ce le place să facă.
- Stimulent de naștere, alocație nou-născut și indemnizație concediu creștere copil Galați
- 10 lucruri pe care le poți încerca în anul 2023
Blocuri pentru embed-uri, Facebook, Twitter, Youtube și o listă mare de alte servicii pe care le poți include mult mai ușor.
Blocuri pentru butoane, separatoare, spațieri și alte câteva elemente noi de formatare.
Poți să te joci ușor cu background-uri și culori de text fără să scrii vreo linie de cod.
Bineînțeles, sunt disponibile toate elementele uzuale, paragrafe, headings, liste, etc.
Este și un bloc pentru galerie de imagini. Per total sunt toate elementele de care ai avea nevoie și chiar te-ar putea scăpa de 1-2 pluginuri.
Părerea mea ?!
La o primă interacțiune simt că are potențial și îmi oferă o libertate mai mare de a construi pagini mai atractive și mai interactive. E destul de intuitiv, dar eu sunt deja obișnuit cu page buildere.
Îmi place mult faptul că poți să scrii și să configurezi un bloc pe care apoi să îl salvezi și să îl folosești și în alte pagini/articole. „Add to Reusable Blocks” Un mare like pentru asta!
Pe Shift+Alt+H este o listă de shortcut-uri utile care fac utilizarea mai facilă, încă o bilă albă. Alt+Ctrl+Y adaugă un block nou, / schimbă tipul blockului, Alt+Shift+Z șterge block-ul selectat. Cu puțin exercițiu prinzi viteză.
Am dat preview și se generează destul de greu pagina , dar are un loader nou și frumos. Parcă fontul meu boldat nu mai e chiar așa de boldat, dar asta e probabil de la tema mea.
Viteza de încărcare e probabil preocuparea multora odată cu noul editor, dar m-am uitat prin sursa paginii și totul pare destul de curat, nu cred că o să fie probleme din punctul ăsta de vedere. Nu observ nicio schimbare a vitezei de încărcare a blogului după update.
Poți păstra editorul clasic.
Dacă nu îți place noul editor, poți oricând să te întorci la editorul vechi, cel dinainte, care trebuie instalat ca un plugin obișnuit. Îl găsești sub denumirea de “Classic Editor” și va mai fi disponibil câțiva ani.
Lumea nu a primit prea bine noul editor încă de la apariția zvonurilor că acesta va fi inclus. Nu prea bine la modul că are aproape 1000 de review-uri de o stea pe pagina plugin-ului.
Probabil mai are bug-uri, dar e un pas foarte mare făcut de WordPress după 10 ani în care editorul vechi a fost stăpân pe CMS și toată lumea era confortabilă cu el.
În concluzie…
E o oportunitate, dar și o provocare în același timp. Pentru un nou utilizator de WordPress, platforma o să fie și mai ușoară de folosit, în timp ce pentru un utilizator experimentat, schimbarea o să fie acceptată mai timid, iar eventualele probleme vor atârna foarte greu la început. Vorbim totuși de o mai bine de un sfert din toate site-urile online + multitudinea de developeri și business-uri concentrate pe WordPress.
Nu există încă o documentație pentru useri așa că fiecare trebuie să se descurce cum poate. Există însă o documentație pentru developeri, pentru că pluginurile trebuie adaptate, se dezvoltă teme cu noul editor, se creează block-uri custom, etc
Aproape am terminat articolul și am început deja să mă obișnuiesc cu editorul. Cred că e un update foarte interesant, îl recomand, trebuia să vină la un moment dat. Sigur mai am de descoperit features în noul editor, dar voi continua să îl folosesc.
Voi reveni cu un alt articol peste ceva timp cu mai multe păreri. Aveți grijă la update.
2 Comments
Eu-l folosesc inca de cand era beta si mi-am actualizat pluginurile de atunci. Chiar am vrut sa fiu cu un pas inainte si am dezvoltat ceva optiuni noi strict pt wp 5. Mi se pare f ok. 🙂
Foarte tare. Ai dezvoltat pentru tine, sau sunt publice?